5 motive să vii la Street FOOD Festival Iași

5 motive să vii la Street FOOD Festival Iași

1. Mâncarea

Fie că vii pentru prima dată la festival sau ai mai fost la edițiile trecute, tot vor fi multe preparate în premieră pe care să le încerci, iar noi îți recomandăm să începi din prima zi aventura printre foodtruck-uri, să fii sigur(ă) că apuci să guști tot ce îți trage cu ochiul, mai ales că anul acesta festivalul ține doar 3 zile.

Burgerii de la Elemozsia, , vafe belgiene de la Famous Waffle, fructe de mare de la Taverna Racilor, frigărui de berbecuț de la Arrosticini și multe alte bunătăți se vor pregăti în fața ta și cel mai bine e să le descoperi tu în festival și să le alegi în funcție de gusturile tale.

 

2. Muzica

Serile la Street FOOD Festival se lasă cu dans, iar tradiția suntem siguri că va continua și de data asta la Iași. Surpriza de anul acesta e scena de 360 grade care permite spectatorilor să fie mult mai aproape de artiști, iar atmosfera să fie una prietenoasă. Printre artiștii care vor concerta în weekend la Street FOOD Festival se numără: Robin and the Backstabbers, Lucia, Jurjak, Gramofone, The Mono Jacks, precum și dj-i și artiști locali.

 

3. Relaxarea

A venit toamna, dar încă e vreme bună așa că îți recomandăm să profiți de zilele cu soare cât încă se mai poate. Am pregătit mai multe zone de relaxare unde să poți să stai liniștit(ă) și poți povesti alături de prieteni și să asculți muzică bună, iar dacă între timp ți se face foame sau sete, ai totul super aproape.

 

4. Băuturile

Va fi vreme bună, așa că va fi nevoie de o băutură rece care să competeze masa, ori să te răcorească după plimbare. Din fericire, vei avea și aici destule din care să alegi. Bere de la barurile Staropramen, vinuri străine de la Rewine, cocktail-uri de la barul central, prosecco de la Prosecco Van și fresh-uri pregătite în fața ta de la truck-ul Arome.

 

5. Outdoor Cinema

De joi până duminică poți viziona un film bun în aer liber în Grădina Publică. Joi se va proiecta “Povestea iubirii” de Radu Mihăileanu, vineri va fi comedia spaniolă “Nuntă în ofsaid”, producția care a durat aproape 30 de ani și a fost lansată în 2019, sâmbătă “Omul care l-a ucis pe Don Quixote” și în ultima seara vom râde împreună la comedia românească “America, venim.”

Acestea fiind scrise, te așteptăm cu drag la Street FOOD Festival Iași, între 12-15 septembrie în Grădina Ansamblului Palas.

5 motive să vii la Street FOOD Festival Bacău

5 motive să vii la Street FOOD Festival Bacău

1. Mâncarea

Fie că vii pentru prima dată la festival sau ai mai fost, tot vor fi multe preparate în premieră pe care să le încerci, iar noi îți recomandăm să începi din prima zi aventura printre foodtruck-uri, să fii sigur(ă) că apuci să guști tot ce îți trage cu ochiul, mai ales că anul acesta festivalul ține doar 3 zile.

Pui cu susan de la Shanghai, burgerii de la Elemozsia sau Burgheria, mâncare mexicană de la Pokka, dulciuri cu specific italian și multe alte bunătăți se vor pregăti în fața ta și cel mai bine e să le descoperi tu în festival și să le alegi în funcție de gusturile tale.

 

2. Muzica

Se va auzi muzică bună în Parcul Mircea Cancicov de vineri până duminică. Pe scena 360 de grade, o noutate în acest sezon care aduce mai aproape publicul de artiști, vor cânta vineri Lucia, Robin and The Backstabbers, sâmbătă Soul Serenade și Jurjak, iar duminică Gramofone și Grimus.

 

3. Băuturile

Va fi vreme bună, așa că va fi nevoie de o băutură rece care să competeze masa, ori să te răcorească după plimbare. Din fericire, vei avea și aici destule din care să alegi. Bere de la barurile Staropramen, vinuri străine de la Rewine, cocktail-uri de la barul central, prosecco de la Prosecco Van și fresh-uri pregătite în fața ta de la truck-ul Arome.

 

4. Relaxarea

În timpul liber meriți să te odihnești, iar în festival ai șansa să faci asta. Am pregătit mai multe zone de relaxare unde să poți să stai liniștit(ă) și poți povesti alături de prieteni și să asculți muzică bună, iar dacă între timp ți se face foame sau sete, ai totul super aproape.

 

5. Decorul

Dacă vrei să îți revigorezi Instagram-ul sau Facebook-ul, Parcul Mircea Cancicov e e locul unde trebuie să ajungi între 6-8 septembrie.

În festival vei găsi preparate specifice mai multor bucătării internaționale, iar decorurile spectaculoase vor completa experiența multiculturală. Fă o plimbare și descoeperă ornamente mexicane, asiatice sau americane și lasă-ți imaginația să zboare departe, iar like-urile vor veni cu siguranță în număr mare.

Te așteptăm pe 6, 7 și 8 septembrie în Parcul Mircea Cancicov la Street FOOD Festival Bacău.

5 motive să vii la Street FOOD Festival Galați

5 motie să vii la Street FOOD Festival Galați

1. Intrarea e liberă

La fel ca anul trecut, ne place ca oricine să se poată bucura de muzica live, o plimbare alături de prieteni prin parc sau atmosfera de festival, fără să plătească pentru acestea. Pentru mâncare, fiecare poate alege în funcție de buzunar și poftă. Un lucru mai zicem, Street FOOD Festival Galați e doar o dată pe an, așa că merită să profiți.

 

2. Mâncarea

Fie că vii pentru prima dată la festival sau ai mai fost, tot vor fi multe preparate în premieră pe care să le încerci, iar noi îți recomandăm să începi din prima zi aventura printre foodtruck-uri, să fii sigur(ă) că apuci să guști tot ce îți trage cu ochiul.

Pui cu susan de la Shanghai, tagliatta de vită de la Cimbru, premiată la Street Food Awards anul trecut, burgerii de la Elemozsia, mâncare mexicană de la Pokka, înghețată handmade și multe alte bunătăți se vor pregăti în fața ta și cel mai bine e să le descoperi tu în festival și să le alegi în funcție de gusturile tale.

 

3. Muzica

Serile la Street FOOD Festival se lasă cu dans, iar tradiția asta suntem siguri că va continua și anul acesta la Galați. Anul acesta venim cu o scenă de 360 grade care permite spectatorilor să fie mult mai aproape de artiști, iar atmosfera să fie una prietenoasă. Responsabili cu muzica live vor fi: Dimitri Bats și byron în seara de vineri, Maru și Golan sâmbătă și Soul Serenade și Grimus vor închiea distracția duminică seara.

 

4. Băuturile

Va fi vreme bună, așa că va fi nevoie de o băutură rece care să competeze masa, ori să te răcorească după plimbare. Din fericire, vei avea și aici destule din care să alegi. Bere de la barurile Staropramen, vinuri străine de la Rewine, cocktail-uri de la barul central, prosecco de la Prosecco Van și fresh-uri pregătite în fața ta de la truck-ul Arome.

 

5. Outdoor Cinema

De joi până duminică poți viziona un film bun în aer liber în Grădina Publică. Joi se va proiecta “Povestea iubirii” de Radu Mihăileanu, vineri va fi comedia spaniolă “Nuntă în ofsaid”, producția care a durat aproape 30 de ani și a fost lansată în 2019, sâmbătă “Omul care l-a ucis pe Don Quixote” și în ultima seara vom râde împreună la comedia românească “America, venim.”

Ne vedem între 29 august-1 septembrie în Grădina Publică din Galați.

7 motive să vii la Street FOOD Festival Slatina

7 motive să vii la Street FOOD Festival Slatina

1. Intrarea liberă

Fiecare eveniment Street FOOD Festival e cu intrare liberă pentru că ne place ca oricine să se poată bucura de muzica live, o plimbare alături de prieteni prin parc sau atmosfera de festival, fără să plătească pentru acestea. Pentru mâncare, vizitatorii aleg în funcție de buzunar și poftă. Un lucru mai zicem, e primul eveniment Street FOOD Festival la Slatina și unicul pe anul acesta, așa că merită să te bucuri din plin.

 

2. Mâncarea

Fie că ești un gurmand consacrat și îți place să încerci lucuri noi sau știi exact ce vrei să mănânci, îți vei găsi locul în festival încă de la prima vizită. Bunătăți din toate colțurile lumii sunt gata să te surprindă în cel mai plăcut mod.

Sandwichuri gustoase de la Tom Cooks, mâncare mexicană de la Mexican Bizness, Fish & Chips de la The Codfather, vafe belgiene cu fructe și topping-uri diverse de la Famous Waffles și celebrul desert italian de la Mr Cannoli sunt câteva dintre multele opțiuni delicioase.

 

3. Muzica

Serile la Street FOOD Festival se lasă cu dans, iar tradiția asta suntem siguri că va continua și la Slatina. Venim cu o scenă de 360 grade care permite spectatorilor să fie mult mai aproape de artiști, iar atmosfera să fie una prietenoasă. Responsabili cu muzica live vor fi: Robin and The Backstabbers, byronși The Mono Jacks pentru seara de vineri, Jurjak

Lucia și Next Ex sâmbăta, iar duminică vor cânta Dimitris Bats,
Gramofone și Soul Serenade .

 

4. Băuturile

Să bei ceva bun alături de oameni dragi în timpul liber e o idee inspirată, cu atât mai mult cu cât mâncarea gustoasă cere o completare pe măsură. O bere bună de la Staropramen, un prosecco, un cocktail sau un fresh, toate te așteaptă la rece între 30 august și 1 septembrie.

 

5. Kids zone

Cei mici sunt bine-veni la festival și poți să îi lași liniștiți să se joace și să se distreze într-o zonă dedicată lor, cu face painting, baloane, animatori, jocuri și ateliere. Adulții cu dor de copilărie nu vor fi nici ei ignorați.

 

6. Chef Foa

Un alt motiv să ajungi în cele 3 zile în Parcul de la fosta unitate militară e să te întâlnești cu chef Foa. Cu o experiență impresionantă ca bucătar și om de televiziune, Foa vine în festival pentru a face demonstrații culinare și să discute liber cu cei interesați să afle mai multe despre arta culinară.

 

7. Relaxarea

În timpul liber meriți să te odihnești, iar în festival ai șansa să faci asta. Am pregătit mai multe zone de relaxare unde să poți să stai liniștit(ă) și să poți povesti alături de prieteni și să asculți muzică bună, iar dacă între timp ți se face foame sau sete, ai totul super aproape.

Ne vedem între 31 august și 1 septembrie în Parcul de la fosta unitate miitară la Street FOOD Festival Slatina.

5 motive să vii la Street FOOD Festival BAIA MARE

5 motive să vii la Street FOOD Festival Baia Mare

Revenim cu mare drag în Baia Mare, după ce anul trecut ne-am făcut aminitiri faine împreună. Anul acesta, însă, vor fi foar 3 zile de festival așa că te invităm să profiți de fiecare moment și de toate experiențele pe care ți le pregătim de vineri până duminică. Dacă încă stăteai pe gânduri, îți zicem noi de ce ar fi bine să nu ratezi ediția de anul acesta de Street FOOD Festival Baia Mare.

 

1. Mâncarea
Fiind vorba de un festival de mâncare stradală, primul motiv pentru care merită să vii în Piața Libertății e mâncarea. Maramureșenii au gusturi bune și sunt oameni umblați prin lume, așa că nu se lasă prea ușor impresionați. De accea, venim la Baia Mare cu cel mai bun street food din țară.
Burrito mexican de la Pokka, tagliatta de vită de la Cimbru, premiată la Street Food Awards anul trecut, pui cu susan de la Shanghai, înghețată home-made de inspirație thainailandeză de la Thaice Cream, burger cu ciolan de la Elemoszia și multe alte bunătăți, toate merită gustate. Fie că vii pentru prima dată la festival sau ai mai fost, tot vor fi multe preparate în premieră pe care să le încerci, iar noi îți recomandăm să începi din prima zi aventura printre foodtruck-uri, să fii sigur(ă) că apuci să guști tot ce îți trage cu ochiul.

 

2. Muzica
Serile la Street FOOD Festival se lasă cu dans, iar tradiția asta suntem siguri că va continua și la Baia Mare, unde pofta de viață e deja celebră. Anul acesta venim cu o scena de 360 grade care permite spectatorilor să fie mult mai aproape de artiști, iar atmosfera să fie una prietenoasă. Responsabili cu muzica live vor fi: Soul Serenade, Jurjak pentru seara de vineri, Lucia & Andrei do Radiohead și Robin and The Backstabbers pentru sâmbătă, iar duminica vor cânta Koszika și Mihail.

 

3. Băuturile
Pe partea de băuturi tari nu putem concura cu tradițonala pălincă, dar venim cu alte recomandări reci și bune care să competeze masa, ori să te răcorească după plimbare. Vei găsi bere de la barurile Staropramen, vinuri străine de la Rewine, cafea și cocktail-uri la barul central, prosecco de la Prosecco Van și fresh-uri pregătite în fața ta de la truck-ul Arome.

 

4. Outdoor Cinema
Pasionații de film pot să se așeze în fiecare seară și să vizioneze un film bun. Vineri va fi comedia spaniolă “Nuntă în ofsaid”, sâmbătă se proiectează “Omul care l-a ucis pe Don Quixote”, un film care a fost lansat în 2019 având o producție care a durat aproape 30 de ani și duminica va fi super comedia românească “America, venim.” Toate pot fi urmărite alături de cei dragi, pe răcoare, în timp ce mănânci ceva delicios.

 

5. Relaxarea
Să te așezi pe un beanbag la umbră după ce ai mâncat ceva bun și ai făcut o plimbare e unul dintre cele mai inspirate lucruri pe care le poți face într-o zi de vară. Am pregătit mai multe zone de relaxare unde să poți să stai liniștit(ă) și poți povesti alături de prieteni.

Acestea fiind zise, vă așteptăm între 12-14 iulie în Piața Libertății la Street FOOD Festival Baia Mare.

5 motive să vii la Street FOOD Festival ARAD

5 motive să vii la Street FOOD Festival Arad

1. Intrarea e liberă
La fel ca în anii trecuți, ne place ca oricine să se poată bucura de muzica live, o plimbare alături de prieteni prin parc sau atmosfera de festival, fără să plătească pentru acestea. Pentru mâncare, fiecare poate alege în funcție de buzunar și poftă. Un lucru mai zicem, Street FOOD Festival Arad e doar o dată pe an, așa că merită să profiți.

 

2. Mâncarea
Fie că vii pentru prima dată la festival sau ai mai fost, tot vor fi multe preparate în premieră pe care să le încerci, iar noi îți recomandăm să începi din prima zi aventura printre foodtruck-uri, să fii sigur(ă) că apuci să guști tot ce îți trage cu ochiul.
Pui cu susan de la Shanghai, porc în pită, marca Adi Hădean, tagliatta de vită de la Cimbru, premiată la Street Food Awards anul trecut, burgerii de la Elemozsia, păstrăv de la Vale Putna, înghețată și multe alte bunătăți se vor pregăti în fața ta și cel mai bine e să le descoperi tu în festival și să le alegi în funcție de gusturile tale.

 

3. Muzica
Se va auzi muzică bună între 4-7 iulie în Parcul Mihai Eminescu. Vineri vor cânta Soul Serenade și The Mono Jacks, sâmbătă Lucia & Andrei do Radiohead și Byron, iar duminică Jazzybit și Robin and the backstabbers. Tot în parc, vei avea parte de Local Heroes DJ Spot, locul unde DJ locali vor face o atmosferă faină.

 

4. Băuturile
Va fi vreme bună, așa că va fi nevoie de o băutură rece care să competeze masa, ori să te răcorească după plimbare. Din fericire, vei avea și aici destule din care să alegi. Bere de la barurile Staropramen, vinuri străine de la Rewine, cocktail-uri de la barul central, prosecco de la Prosecco Van și fresh-uri pregătite în fața ta de la truck-ul Arome.

 

5. Outdoor Cinema
Pasionații de film pot să se așeze pe câte un beanbag și să vizioneze în fiecare seară un film bun. “Povestea iubirii” de Radu Mihăileanu, comedia spaniolă “Nuntă în ofsaid”, producția care a durat aproape 30 de ani și a fost lansată în 2019, “Omul care l-a ucis pe Don Quixote” și comedia românească “America, venim.” Toate pot fi urmărite alături de cei dragi, pe răcoare, în timp ce mănânci ceva delicios.

Ne vedem între 4 și 7 iulie în Parcul Mihai Eminescu.

5 motive să vii la Street FOOD Festival Brașov

5 motive să vii la Street FOOD Festival Brașov

1. Mâncarea
E vorba de un festival de mâncare stradală, așa că principalul punct de interes este și trebuie să fie mulțimea de delicii culinare.
Frigărui de berbecuț, pui cu susan cu noodles, burgeri care mai de care mai interesanți, pizza italiană, înghețată naturală home-made șu multe alte bunătăți, toate merită gustate. Fie că vii pentru prima dată la festival sau ai mai fost, tot vor fi multe preparate în premieră pe care să le încerci, iar noi îți recomandă să începi din prima zi aventura printre foodtruck-uri, să fii sigur(ă) că apuci să guști tot ce îți trage cu ochiul.

 

2. Muzica
Brașovenii au gusturi muzicale bune și nu o ziceam doar pentru că Cerbul de Aur e un festival de mare tradiție, ci și pentru că am realizat asta din interacțiunile anterioare în oraș. Prin urmare, nu putem să venim decât cu muzică bună. The Mono Jacks, Jurjak, NextEX, Lucia, Gramofone și Robin and the Backstabbers vor cânta pe scena 360 a festivalului de vineri până duminică. De asemenea, în zona VRTW Area se vor auzi ritmuri plăcute, numai bune pentru o atmosferă relaxantă de vacanță.

 

3. Atitutidinea Pet friendly
La edițiile trecute la  Brașov, animalele de companie au fost prezente în număr mare și ne-am bucurat pentru asta. Așteptăm și acum blănoșii cu boluri de apă, fie că sunt mai mari, mai mici, din rasa canină sau din alte rase, în afară de urși. Celebrul brașovean Pablo the Alpaca e și el binevenit.

 

4. Băuturile
Va fi vreme bună, așa că va fi nevoie de o băutură rece care să competeze masa, ori să te răcorească după plimbare. Din fericire, vei avea și aici destule din care să alegi. Bere de la barurile Staropramen, vinuri străine de la Rewine, cocktail-uri de la barul central și fresh-uri pregătite în fața ta de la truck-ul Arome.

 

5. Relaxarea
Să te așezi pe un beanbag la umbră după ce ai mâncat ceva bun și ai făcut o plimbare e unul dintre cele mai inspirate lucruri pe care le poți face într-o zi de vară. Am pregătit mai multe zone de relaxare unde să poți să stai liniștit(ă) și poți povesti alături de prieteni.

 


Acestea fiind scrise, vă așteptăm cu drag la Street FOOD Festival

5 motive să vii la Street Food Festival Timișoara

5 motive să vii la Street Food Festival Timișoara

1. Intrarea e liberă
La fel ca în anii trecuți la Street Food Festival, nouă ne place ca oricine să se poată bucura de muzica live, o plimbare alături de prieteni prin parc sau atmosfera de festival, fără să plătească pentru acestea . Pentru street food, fiecare poate cheltui conform buzunarului și poftei de mâncare.

2. Muzica
Concertele sunt mereu un punct de atracție al festivalului, dar anul acesta parcă ne întrecem pe noi la ediția de la Timișoara.
Lucia, Moonlight Breakfast, Jurjak, Byron, Taraf de Caliu și Golan sunt trupele care vor urca pe scenă. Muzica bună se va auzi și pe strada Academician Alexandru Borza, la VRTW Area, unde vor fi la datorie DJ-ii zilnic începând cu ora 16.
3. Mâncarea
Vei întâlni în premieră în Timișoara un număr record de foodtruck-uri care vor vin din toată țara și vei putea încerca preaparate noi super savuroase, fie că vorbim de cele pe bază de carne, de cele veggie, de dulciuri sau drink-uri.

4. Decorul
Dacă vrei să îți revigorezi Instagram-ul sau Facebook-ul, Parcul Rozelor e locul unde trebuie să ajungi între 20-23 iunie.
În festival vei găsi preparate specifice mai multor bucătării internaționale, iar decorurile spectaculoase vor completa experiența multiculturală. Fă o plimbare și descoeperă ornamente mexicane, asiatice sau americane și lasă-ți imaginația să zboare departe.

5. Hipmenu îți aduce mâncarea acasă
Vei zice că acesta nu e un motiv să vii în festival, ci din contră, unul pentru a sta acasă. Nu chiar. Prin hiPmenu poți să îți comanzi mâncare de la anumiți vendori disponibili atunci când nu poți ajunge în Parcul Rozelor. Sau poate vii în festival, dar ți-e lene să te miști de la scenă sau să te ridici de pe bean bag. Oricare ar fi motivul pentru care intri pe site-ul hipMenu sau pe aplicație pentru a-ți comanda mâncare, e strict treaba ta. Nu suntem aici să te judecăm, ci doar să informăm 🙂
Acestea fiind zise, te invităm la Street Food Festival Timișoara între 20-23 iunie în Parcul Rozelor.

5 motive să vii la Street Food Festival Sibiu

5 motive să vii la Street Food Festival Sibiu

Se întâmplă atât de multe lucruri faine în oraș, încât aproape că găsești zilnic ceva interesant în Piața Mare dacă ieși la o plimbare.

Street Food Festival Sibiu e unul dintre evenimentele importante ale anului în oraș, așa că îți scriem aici câteva dintre motivele pentru care e bine să nu îl ratezi.

 

1. Mâncarea

Poți să zici că vii doar să te plimbi și nu vrei să mănânci, asta dacă o spui când ești pe Podul Minciunilor. Altfel, e imposibil. Vor fi atât de multe bunătăți din bucătăria internațională, cu arome, ingrediente și moduri de preparare diferite și care toate arată foarte bine, încât nu te vei putea abține. Și de ce ai face-o? Bucătarii vor fi foarte motivați să gătească cel mai bine, pentru ca toți ochii vor fi pe ei: ochii gurmanzilor, ochii organizatorilor și ochii din acoperișurile clădirilor din piață.

 

2. Outdoor Cinema

Mai e până în toamnă când începe Astra Film, dar pasionații de film pot să se așeze și weekend-ul viitor pe câte un beanbag și să vizioneze în fiecare seară un film bun. “Povestea iubirii” de Radu Mihăileanu, comedia spaniolă “Nuntă în ofsaid”, producția care a durat aproape 30 de ani și a fost lansată în 2019, “Omul care l-a ucis pe Don Quixote” și comedia românească “America, venim.”

 

3. Muzica

Jurjak, Robin an the backstabbers și byron sunt câteva dintre trupele care te vor face să fredonezi și să dansezi în mijlocul Pieței Mari.

 

4. Artă stradală

În Sibiu sunt mulți pasionați de graffiti, de aceea este și un festival de artă stradală așa că multe dintre food truck-urile parcate în Piața Mare vor fi numai bune de admirat.

 

5. Foto-video

Da, e și ăsta un motiv. Știm că după summit-ul de la Sibiu, Președintele Cosiliului European, Donald Tusk și-a schimbat fotografia de copertă de pe Facebook cu una făcută în Piața Mare. Tu de ce nu ai putea? Va fi atât de mult material de fotografiat și filmat, numai bun de postat pe Facebook sau Instagram.

 

Prin urmare, îți recomandăm să vii la Street Food Festival Sibiu, între 6-9 iunie.

10 lucruri care ți se vor întâmpla la Street Food Festival

10 lucruri care ți se vor întâmpla la Street Food Festival

Anul acesta Street Food Festival Cluj Napoca va fi o ediție foarte specială, cu multe suerprize din partea organizatorilor, așa că vrem să te ajutăm să fii mai informat odată ce ajungi acolo

  1. Vei avea o senzație de nou și vei fi dezorientat la început, încât vei simți nevoia să îți verifici locația pe telefon. Dacă intri cu viteză pe poarta festivalului și crezi că pe baza experiențelor de anii trecuți știi exact ce să mănânci și de unde, vei constata că nu e chiar așa. Anul ăsta sunt 7 zone culinare, fiecare cu specificul culinar, decorul, vibe-ul și numele ei.
  2. Va ploua. Cu apă din cer din când în când, deci ia-ți o pelerină sau umbrelă. Va mai ploua și cu oferte culinare super atractive și îți va ploua în gură când le vei vedea, deci poftă bună.
  3. Vei vedea și vei face mult mai multe decât să mănânci. Muzică live, reprezentații stradale, show de improvizație, photobooth, workshop-uri, filme și alte chestii faine se vor întampla ca tu să participi și să te simți bine.
  4. Va fi greu să îți dai întâlnire cu cineva. „Hai lângă truck-ul cu burgeri” ar fi o indicație neinspirată, ținând cont că vor fi mai multe. „Sunt în zona cu muzică” e și asta tricky pentru că vor fi mai multe zone anul ăsta și nici chiar celebrul, „no bine, hai să ne vedem la poartă” nu va funcționa la sigur, pentru că vor fi 4 porți în festival, care mai de care mai intersantă.
  5. Vei realiza că nu e așa greu să fii vegetarian, vegan, să mânânci sănătos și chiar e fain, după ce ajungi în zona Green Village și vezi câte opțiuni sunt.
  6. Vei bea cocktail-uri sau băuturi interesante. Chiar dacă nu ți-ai propus asta, te vei trezi cu un pahar în mână, așa de poftă. Asta pentru că sunt acolo cei de la Visuin, pentru că la baruri vei vedea băuturi care arată bine, sau vei participa la unul dintre atelierele de mixology oferite de Monin.
  7. Vei dansa. Moonlight Breakfast, Robin and the Backstabbers, Byron, The Mono Jacks, Taraf de Caliu și dj locali vor avea grijă să o faci, fie că realizezi pe moment, fie că vezi în pozele de a doua zi.
  8. Vei face exerciții de dicție. Poate crezi că nu ai nevoie, dar să te vedem cum vei reuși după o bere să comanzi Philly Cheesesteak de la Tom Cooks sau Onion bhaji de la Indivan, de exemplu.
  9. Vei bea bere dintr-un pahar reutilizabil sau cel puțin, îți recomandăm să faci asta, ca gest prietenos față de mediu. 10 lei va fi berea cu pahar cu tot, urmând ca paharul să îl mai poți folosi pentru refill, caz în care berea va fi 7 de lei. Așa că dacă voiai să faci un lucru bun pentru mediu înconjurător, ai ocazia.
  10. Te vei scoate dacă ajungi acasă fără nimic de mâncare pentru că vei putea să comanzi online. Da, ai citit bine, anul ăsta Hipmenu îți oferă posibilitatea să faci asta de la anumiți vendori. Pentru detalii despre asta și pentru multe alte informații, trebuie să urmărești Event-ul pe facebook ca să fii la curent cu toate noutățile.